Postări

În 1983, CIA a scris un raport bizar despre transcenderea spațiu-timpului cu mintea prin detasarea de trup

Imagine
  Amintiți-vă, copii: partea codifică întregul.     În 1983, CIA a scris un raport obscur privind „Experiența Gateway”, susținând că o stare alterată a conștiinței umane poate fi capabilă să transcende spațiul și timpul. După decenii, documentul a fost desecretizat și acum se confruntă cu o renaștere pe rețelele sociale.  Cu toate acestea, în ciuda a ceea ce ați văzut pe TikTok și YouTube, documentul nu oferă dovada „Legii atracției” și nici nu dezvăluie beneficiile trimiterii de „vibrații bune” în univers. Documentul de 29 de pagini – intitulat „ Analiza și evaluarea procesului de intrare ”  – a fost desecretizat în 2003. Se crede că raportul făcea parte din investigația mai amplă a CIA privind dacă conceptele de control al minții și hipnoză ar putea fi utilizate în eforturile de spionaj ale CIA in timpul Războiului rece cu Rusia.  Este un raport intens și dens, care atinge totul, de la neuroștiință până la mecanica cuantică, oscilând înt

Lumina Polarizata, spin quantum fotonic, metamateriale plasmonice - invizibilitatea o realitate

Imagine
Cautand articole despre penetranta undelor electromagnetice EMF 5G , cu referire la impactul pasamite evaluat eronat al SAR asupra organismelor vii, am dat peste METAMATERIALE PLASMONICE , un tip nou de nanomateriale cu proprietati extraordinare, cum era si cele ale zeolitului si clinoptilolitului . Metamateriale plasmonice Plasmonica este o zonă de cercetare care îmbină domeniile opticii și nanoelectronicii prin limitarea luminii cu lungimea de undă relativ mare a spațiului liber la scala nanometrului - permițând astfel o familie de dispozitive noi. Dispozitivele plasmonice actuale la frecvențele de telecomunicații și optice se confruntă cu provocări semnificative din cauza pierderilor întâlnite în materialele plasmonice constitutive. Aceste pierderi mari limitează serios practicitatea acestor metale pentru multe aplicații noi. Acum putem produce materiale cu performanțe optice și magnetice îmbunătățite, precum și aplica aceste noi materiale pe dispozitive noi. Ace

Siri, Alexa si alte cloud-based AI, dau raspunsuri ingrijoratoare

Imagine
Da inteligentele artificale (IA) dau in 2018, anul primei cetatenii acordate IA, raspunsuri destul de ingrijoratoare . Desigur, avem de-a face cu chatbots, nu cu inteligente artificiale autonome complete, ceea ce le limiteaza atat evolutia cat si capacitatea. Asta chiar daca stim ca: - interpretarea unui raspuns depinde de starea emotionala a receptorului (cand esti anxios, deci cu IQ mai scazut, vei considera mai ingrijoratoare decat daca ai fi relaxat), - eficienta unei comunicari (adica ideea trimisa de emitator sa ajuga aceeasi la receptor) depinde de multi factori, de la un limbaj comun, un canal fara distorsionari si o sinceritate a scopului, - intentia buna nu inseamna si actiune buna, nu putem deduce corect intentia din rezultatul actiunii, si deci suntem datori sa o controlam, asa cum avem grija ca un copil bine intentionat sa nu-si arunce fratiorul e fereastra, Totusi aceste raspunsuri ar trebui sa fie ingrijoratoare. Pentru ca aceste IA (inteligente artific

Inteligenta artificiala, singularity, DAY ONE

Imagine
Probabil toti, daca nu atunci cei mai multi, am vazut filmul Terminator , am fost impresionati de umanizarea si mimicitatea robotilor si i-am dat dreptate lui Asimov si altor filosofi din sfera SF care au avertizat despre necesitatea celor 3 legi fundamentale ale robotilor facute de oameni pentru roboti pentru a se proteja de evolutia inteligentei lor artificiale: Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău. Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1. Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2.  Acestea erau legile menite sa asigure siguranta oamenilor si calitatea de scalvi a robotilor. Ele vin direct din experienta de sute de ani a sclavagismului, amendate cu drepturile omului care inevitabil se vor (deja s-au m

Repararea fracturilor in planul subtil prin Ho`oponopono

Imagine
Se pot repune fracturile de la distanță sau fără să atingi pacientul? Se pare că da. Acest articol trebuia să apară în urmă cu vreo 10 ani când am început să caut informații despre capabilitățile ho`oponopono, dar am pierdut atunci interviul. Îl redau acum mai jos. Este vorba despre relatări ale unei (să-i zicem) terapeute, ucenică a kahunei Morrnah Nalamaku Simeona , o cunoscută preoteasă/vindecătoare/învățătoare hawaiană. Manipularea din plan eteric a oaselor rupte Cum? Metoda antică hawaiană de a repune fracturile implică realinierea liniilor aurei. Mă îndoiesc că pot să argumentez cum se cuvine explicația lui Morrnah, dar pot auzi vocea ei blândă care mă încurajează să "continui". Liniile eterice trebuie să fie perfect perpendiculare pe suprafața pielii. De preferință, să fie uniform distribuite și foarte drepte. Dacă sunt aplatizate din cauza traumei și / sau șocului, le vizualizați vertical. Dacă nu puteți face acest lucru pe cont propriu, vă imaginați fo

Despre Chi - energia nevazuta din Dragon Ball Z

Imagine
Chi este manifestarea unei focalizari prin meditatie a energiilor Ying si Yang pe care cultura asiatica le atribuie vietii si in special corpului uman. Sunt nenumarate filme, povesti si legende despre calugari care prin meditatie si antrenament zilnic de decenii devin capabili sa faca lucruri extraordinare. Nu este vorba despre electricitate, dar afecteaza muschii precum curentul electric. Chi este o practica consacrata si recunoscuta, este practicata si ca o competitie, desi nu stiu in ce ar putea sa se masoare iscusinta competitorilor.. Aici la minutul 2:18 cred ca e filmul original in care da foc la hartie: Si aici teoria Quigong explicata si demonstrata de la minutul 6:32 Bun, este vorba despre a controla energia cu mintea, de a o ingloba si a o redirectiona in loc de a i te opune. Dar ceea ce este surprinzator este notiunea de expansiune - maestrul isi redirectioneaza atacatorul FARA ca acesta sa se raneasca din cauza contractiilor involuntare ale mu

FDA, colosii industriei preparatelor 'naturiste' si afirmatiile mincinoase

Imagine
In ceea ce priveste sumele vehiculate, se pare ca industria produselor naturiste este de cca 10 ori mai mare decat industria farmaceutica consacrata prin colosii Pfizer, LaRoche, Philips, Siemens, etc. Stim cu totii cred ca industria farmaceutica si de aparatura medicala este HUUGE. Medicamentele din tratamentele cronice sunt cel mai profitabil abonament, iar introducerea lor pe lista celor compensate (adica platite de casele de asigurari) este cu adevarat o afacere. Dar ce sa mai zic de aparatura medicala, in momentul in care ai zis "de uz medical", deja pretul sare de cca 10 ori fata de situatia in care spui doar "de uz veterinar". Ca si cum stiinta veretinara nu ar fi tot medicina. Sau ca si cum aparatele ar avea altceva inauntru. NU AU! Sunt fix aceleasi, doar ca sunt in cel mai bun caz ultra aprobate si ultra promovate. Si stati sa vedeti ce mai urmeaza   Care sunt criteriile reclamei mincinoase M-am intrebat care sunt criteriile reclamei mincinoase,

Reclame google