Sfintii parinti nu mint - despre Creatie

Vasile cel Mare, Exaimeron


(articol preluat si editat)


 


 


  † CE SPUN SFINTII PĂRINTI AI ORTODOXIEI DESPRE CELE SAPTE ZILE ALE CREATIEI † Sfântul Vasile cel Mare, în cartea sa Exaimeron (facerea lumii în cele sase zile),


spune că zidirea s-a făcut „îmbrăcată ca o femeie însărcinată în a noua lună, cu toate zidirile din ea, gata să le dea viată”.


 „Iar Duhul lui Dumnezeu încălzea adâncul, << Se odihnea deasupra apelor >>, ca să dea viată apelor si zidirilor”. Deci pământul avea viată de când Duhul Sfânt încălzea adâncul, dar nu avea si suflare de viată. Sfânta Scriptură la Facere (cap. 1, 1-2) spune că „pământul era netocmit si gol, dar nimeni nu stie de când era, că cele cu ochi încă nu se creaseră, nu primiseră suflare de viată. Ziua întâi a creatiei a fost Duminica, căci atunci a zis Dumnezeu << să fie lumină >> (Facerea 1, 3). De aceea lsus a înviat tot duminica, căci prin înviere a înnoit lumina cea dintâi.



Lumina cea dintâi a fost creată, iar nu necreată.




Ea nu izvora din energiile necreate ale Duhului Sfânt. (Lumina cea dintâi) Era o lumină cerească a cărei origine omul nu poate să o stie. De asemenea, nici despre primele trei zile ale creatiei nimeni nu stie lungimea lor, că încă nu era soare care să răsară si să apună. Soarele este numit de Sfântul Vasile cel Mare << căruta luminii >>, spunând că Dumnezeu a pus în soare numai putin din lumina creată în ziua cea dintâi si a rânduit ca soarele să lumineze pământul << ca o lampă >>, adică muntii, codrii, câmpiile, râurile si mările, care împlinesc porunca cea dintâi, mereu curg si se adună la un loc. Toate legile puse de Dumnezeu în univers, după care se conduce întreaga creatie, se numesc de Sfintii Părinti << temeliile lumii >> si cine cugetă la ele se întăreste în credintă si laudă cu multă tărie pe Ziditorul a toate, împlinind cuvântul proorocului David care zice: << Cine va vorbi despre puterile Domnului, auzite va face toate laudele Lui >> (Psalm 105, 2). Legile universului nu se schimbă nicodată pentru că sunt << temelii >> ale întregii zidiri. Iar când auzim pe Sfântul Apostol si Evanghelist Ioan, zicând: << Tatăl Meu lucrează si Eu lucrez >>, să întelegem că Tatăl lucrează prin legile creatiei si ale vietii; iar Fiul lucrează prin pronie, adică prin păzirea legilor universului, care formează temeliile lumii văzute. Frumusetea zidirilor create de Dumnezeu este asa de minunată, încât si îngerii din cer se uimesc de armonia lor, după cum spune Iov: << Când s-au creat stelele, lăudatu-M-au cu glas mare toti îngerii Mei >> (Iov 38, 7). Armonia si frumusetea zidirilor au uimit pe sfinti, pe filosofi, pe întelepti, pe poeti, pe artisti, pe crestini si chiar pe păgâni, înăltându-i cu mintea la Creatorul a toate, Dumnezeu. Prin cugetarea la zidiri multi au cunoscut pe Dumnezeu, au sporit în rugăciune, au înăltat imne de laudă Ziditorului si au ajuns chiar la rugăciunea cea mai înaltă a mintii si a inimii. De aceea, spun Sfintii Părinti, ne este de mare folos să cugetăm la zidirile lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaste si iubi mai mult pe Dumnezeu.



[polldaddy rating="6558992"]
----------------------------------------------------

dr. Daniel Ganea

Medic de familie, Ecografie la domiciliu,

Medic urgente ambulanta privata

http://ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Comunitatea Oamenilor Sanatosi

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

TEORIA BIOSTRUCTURALA

Ordinea de stimulare a punctelor in EFT

Marele complot al patentării Marijuanei

Apa - cel mai comun medicament

Explicatia temperaturilor sub zero absolut

Sfintii parinti nu mint - Raiul

Sacroterapia- terapia prin credinta

Reclame google